Așa cum spuneam și în rândurile scrise aseară, raportul MCV joacă un rol important în campania electorală pentru cel puțin câteva zile. Dar întâi să trecem în revistă cele mai importante întâmplări de astăzi, ca să știm de la ce plecăm.
José Manuel Barroso iese cu declarație de presă în momentul publicării raportului. Din câte știu eu nu prea se întâmplă acest lucru prea des, dar acum era nevoie. Luase poziții anterioare și era nevoie de o poziție nemediată de purtătorul de cuvânt și acum. A început dur. Timp de câteva minute s-a bazat pe cuvinte tari pentru a arăta de ce a luat poziție în privința României: “Evenimentele din România ne-au zdruncinat încrederea. Luptele politice nu justifică subminarea principiilor democratice” fiind doar unul din exemple. Cu toate acestea tonul s-a schimbat pe parcurs, președintele Comisiei Europene aducând aprecieri premierului român pentru întâlnirea avută și pentru răspunsul oficial primit din partea acestuia (îl găsiți aici), dar menționând totodată că e nevoie de monitorizare: ”România s-a îndepărtat de pe marginea prăpastiei” și “e nevoie de continuarea monitorizării”.
După încheierea intervenției lui Barroso a urmat imediat Victor Ponta de la București. Structural, intervenția a fost opusă față de cea a lui Barroso. Premierul a început împăciuitor (așa cum a terminat reprezentantul european), salutând obiectivitatea intervenției președintelui Comisie Europene, dar a încheiat lansând atacuri interne, acestea neputând lipsi din cauza (sau datorită, depinde cum vreți) campaniei electorale.
Nimic anormal până acum. Se părea că raportul și intervenția lui Barroso nu vor produce cine știe ce valuri. Erau în parametri așteptați. Dar a venit Tudor Chiuariu (membru PNL, fost ministru al Justiției) și a tulburat apele printr-o conferință de la sediul USL (deci poziție oficială! e foarte important de reținut acest amănunt). „Unde era Barroso când Justiţia era în grevă în 2009? Acum o plânge. E frumos ce face Barroso… Acest raport e o jignire a politrucilor Barroso și Băsescu”. E de ajuns acest citat pentru a înțelege mesajul intervenției.
Și-acum să treceam la comunicare. Intervenția lui Barroso a fost acel gen de poziție care pe plan intern devenea interpretabilă. Tabăra președintelui suspendat ar fi pus accent pe primele minute, pe cuvintele puternice folosite, iar USL-ul ar fi subliniat faptul că Barroso a adus aprecieri premierului și răspunsului acestuia. Un plus pentru timing-ul echipei Ponta: au ieșit cu declarație de presă la nici un minut după ce a terminat Barroso. Bună tactică.
Întâmplarea care schimbă cursul normal al evenimentelor a fost intervenția lui Chiuariu. Să ai o astfel de poziție într-un astfel de moment trebuie să însemne ceva. N-a vorbit în nume propriu (aminteam și mai sus că a fost vorba de o conferință de la sediul USL, deci poziție oficială), e fost ministru al Justiției și membru PNL.
La două scenarii mă pot gândi după această înlănțuire de evenimente.
1. În cadrul USL există poziții divergente în ceea ce privește abordarea problemei externe și acest lucru se vede în comunicare. Dacă Victor Ponta încearcă rezolvarea amiabilă a scandalului născut pe plan extern, Crin Antonescu pare să joace moneda conflictului cu eventual câștig electoral pe plan intern. E un scenariu de luat în calcul când vezi pozițiile antagonice ale lui Ponta și ale lui Chiuariu în decurs de doar câteva minute. Dacă puneai în fața televizorului pe cinvea rupt de informație în ultimele luni și-ar fi băgat mâna în foc după aceste declarații că USL s-a destrămat.
2. USL pune în aplicare o poziție duală față de scandalul extern cel puțin la nivel comunicațional: Victor Ponta, din poziția de premier pe care o ocupă, încearcă o comunicare cu reprezentanții europeni și sublinierea consensului, pe când Crin Antonescu și restul (acum rămâne de văzut dacă restul din USL sau doar restul din PNL) abordează scandalul extern conflictual având ca obiectiv câștigul electoral pe plan intern. Să nu uităm că Antonescu a vorbit despre faptul că “nimeni nu dă ordine președintelui României și poporului român”, un mesaj specific de campanie adresat unui anumit segment de public. Scenariul trebuie luat serios în calcul pentru că, să nu uităm, suntem în campanie.
Rămâne de văzut despre ce e vorba. Crin iese cu declarații la ora 19. Poate ne lămurim atunci.
P.S. Găsiți aici conferința lui Chiuariu